Arhivele lunare: octombrie 2011

Aureliu Busuioc

Standard

   „Îmbătrânesc.

Ei şi?

N-o las mai moale,

 Ce nu pot anii – poate-nţelepciunea,

Degeaba râzi din floarea vârstei tale:

 N-o să-ţi predau de-a oarba gestiunea!

Şi geaba crezi, tu, tânără jivină,

Că e pe drept să-mi jinduieşti mălaiul:

Îmbătrânind

 eu răspândesc lumină

                                                     Lumina ce-o emană putregaiul”   (A.B.)

Prima carte cu numele lui Busu pe ea am primit-o prin ’97  de la redactorul emisiunii Semnal Junior de la Radio Moldova, Vasile Mija. Nu știu cum s-a făcut dar m- am ales cu două exemplare ale cărții Lătrînd la Lună. Pe cea de-a doua i-am dăruit-o în vara lui ’98  celui mai mic și deștept copil din mahala, Sergiu Godorogea.  Am crescut și păscut o generație de bobocei citind povestea Șoricarului vînător. Din acea vară drag mi s-a făcut Aureliu Busuioc și dragi cățeii rasei Șoricarilor…. Veni-vor  vremurile cînd voi reciti Lătrînd la Lună deja bobocilor de om.

 Pactizînd cu Diavolul a fost prima motivație merituoasă de a reveni zilnic, pină la epuizare (a lecturii) în mica sală de lectură a Facultății de Litere de la USM. M-a marcat profund această lectură, aștept ziua cînd voi așeza pe raft întreaga operă și poza atît de  dragului  Aureliu Busuioc.

 Spunemi Johnny a fost prima carte semnată de Aureliu Busuioc pe care am cumpărat-o. Mi-amintesc exact si librăria și toamna anului IV de facultate. Am citit-o dintr-o răsuflare. Avea coperțile negre, ele ascundeau ironie, umor, realități și ingeniozități literare capabile să trezească chiar și cea mai leneșă fantezie.

Hronicul Găinarilor – am „vizionat-o” la scurt timp după publicarea ei în 2006. O purtam cu mine oriunde, o citeam prin parcuri, microbuze și pauze de muncă. Într-una din zile am avut marea ocazie să-l întîlnesc pe autor lîngă magazinul central UNIC. Unic s-a dovedit a fi momentul. L-am urmărit de la distanță cu toată admirația de care eram în stare, aveam în ruxac cartea, dar îmi lipsea curajul să-i implor un autograf.

L-am întîlnit pe Busu deseori, pe cîmpurile cărților sale, iar pe vremea Norocului meu l-am întîlnit în magazinul de lîngă casa în care locuiește. Căuta măsline. M-am oferit să-l ajut, iar el cu o blîndețe și bunătate de bunic mi-a vorbit în cel mai frumos mod cu putință. Mi-a lăsat impresia că mă cunoaște de-o viață și că pe frunte-mi era scrisă toată admirația mea pentru el și creația dînsului.

Cînd bunicul era nepot e în lista mea de așteptare și pe raftul nepoatei mele.

O sumă de cuvinte-mi stă cuminte pe raftul imens și sărac din reședința mea studențească. E atît e mică cartea (ca dimensiuni)  și atît de mare scriitorul.

Astăzi închin ruga mea spre cer ca Bunul să-i dăruiască dragului Busuioc sănătate și forțe ca să ducă la capăt romanul său dedicat regretatei Tanța, ca să-și continue misiunea. Forțe și sănătate că înțelepciune și talent i-ajung pentru încă zeci și zeci de ani.

Aceasta a fost mica mea dedicație cu ocazia zilei de naștere pentru marele nostru scriitor Aureliu Busuioc.

P.S. Și-ar mai fi atîtea de povestit vorbind despre A.B…despre noblețe și inteligență, ironie și demnitate, umor de calitate, cuvinte bisturiu, scrieri cu dedicație, viață și admirație, nepoți pentru cînd nu mai poți, etc.

Penelul lui Tattarescu

Standard

Astăzi se împlinesc 117 ani de la moartea pictorului român Gheorghe Tattarescu.

Dacă numele pașoptistului nu îți sună prea cunoscut ai putea să îți amintești portretul lui Nicolae Bălcescu din manualul de Istorie a Românilor, portret  realizat în 1851  în trei exemplare aproape identice.

Tattarescu a început să picteze ajutându-l pe unchiul său, Nicolae Teodorescu, zugrav de biserici și fondator al școlii de zugravi din Buzău.

Cu ajutorul episcopului Buzăului, Chesarie, obține o bursă de studii la Academia San Luca din Roma. Timp de șase ani îi are ca profesori pe cei mai remarcabili pictori italieni ai vremii.

În 1860 este însărcinat să întocmească un „Album național” al priveliștilor și monumentelor istorice din țară. Astfel, are prilejul de a se afirma și ca peisagist, cu discrete accente romantice (Dâmbovicioara, 1860).

O mare parte din activitatea sa artistică a fost dedicată artei religioase.

În perioada 1853 – 1892, cu ajutorul elevilor săi, a pictat, în spirit neoclasic, peste 50 de biserici din București, Iași,  Brăila, Buzău.

În 1864 pictorul Gheorghe Tatarescu împreună cu Theodor Aman a înființat  Școala de Arte Frumoase din București, unde a desfășurat o bogată activitate ca profesor de pictură, fiind mai apoi și directorul ei în anii 1891 – 1892.

Și astăzi în București, pe strada Domnița Anastasia nr.7,  se găsește Muzeul memorial Gheorghe Tatarescu în care remarcabilul pașoptist a locuit și creat patru decenii.

Pentru o galerie bogată accesați aici

De știința limbilor

Standard

Notă: Extras din O sumă de cuvinte de Aureliu Busuioc (ed. Prut Internațional,2008)

 

Spun mulți că Ștefan Vodă, în ajunul nunții cu Maria de Mangop, au intrat fără să bată în iatacul viitoarei  Doamne și o au văzut pe aceasta cu picioarele goale până la buci, netezind cu mâinile pline de oarecare unsoare pielea de pe șolduri.

Domnul Ștefan au zâmbit a râde, și mai în șagă, mai în derâdere au zis:

– Depilăm, Doamnă, depilăm?

Tânăra prințesă s-au sfiit tare și au tras peste pulpele goale furoul.

Drept au scris letopisețele că prințesa bizantină nu prea știa limba bărbatului său…

Piratatele

Standard

La lecțiile de educație tehnologică am învățat să brodăm cruciulițe. Și am tot încrucișat ițe pînă cînd am vrut și eu autonomie/independență de posturile de radio și TV.

După ce mi-am făcut pușculiță dintr-un borcan de smîntînă de magazin și un capac de plastic caruia i-am coroit și gaură am purces la proces. Acumularea de fonduri a durat atîta cît să ratez generația Электроника. Și cum orice rău e de bine, am prins primele generații de casetofoane Made in China.  Așa a început complicitatea mea cu pirații.

Fost-au vremuri cînd urcam în caisul din ogradă sau pe pragul cel mai înalt ca să zăresc autobuzul de pe ruta Capitala RM – Satul meu. Erau zile de sâmbătă.  La Radio Moldova începea emisiunea Semnal Junior, clopotele bisericii anunțau vecernia, iar autobîzzzul din zare – sosirea fraților acasă. Fiecare revenire a lor se lăsa cu noutăți. Gume de mestecat Love Is, dulciuri Pom-Pom și casete audio piratate. Rar ajungeau prin tîrgul Chișinăului cele originale și chiar de se întîmpla că ajungeau casetele, nu erau suficiente bancnotele.

De pretenții gen hologramă/produs original nici pomină(pînă cînd au apărut și hologramele contrafăcute), de calitate a sunetului nici vorbă, în schimb, puteam asculta aproape tot ce și cînd pofteam.

Cutiuța albă cu găurele prin care intra praful ca să scotă sunetul afară, lădița fără colțuri ce ascundea un difuzor care le știa pe toate s-a transformat într-un bibelou de plastic. Dar despre parastasul radioului prin fir la o alta pomenire.

Printre multele casete audio din colecția mea erau și cele ale Irinei Loghin și Leonid Agutin. Nu cîntau în duet. Așa erau vremurile. La TVR1 se difuza și muzica Irinei Loghin, la ORT și muzica lui Agutin, iar la TRM – A.Dumitraș, frații Bivol, frații Cordineanu și ….alți confrați de care-și amintește mult mai bine și poate mai des Valentina Vătavu.

Casetete audio erau cumpărate de regulă de la același butic. Prețul piratatei era de 5 lei.  Chioșcul se găsea în coasta pieței centrale, exact lîngă gară. La doi pași de parcarea autobîzzului. La 3 pași de salonul video din care răzbăteau la lumina zilei și urechea trecătorului sonorul altor surate piratate, mult mai DeOcheate.

Notă: Aceste amintiri mi-au fost provocate de cîteva cîntece ale interpretei Irina Loghin de pe vremea cronicilor scrise cu pana.

Nu îndrăznesc să mă pronunț pe marginea textelor, dar sigur, mă interesează opinia interpretei despre aceste momente muzicale  ale tinereții  – Angela, fiica lui Mahomed, Magdalena, Șofer de basculantă…

 

Astăzi, ca și pe vremea copilăriei mele, Irina Loghin cîntă cumva altfel și cu totul despre altceva….