I03

103 ani se împlinesc astăzi de la nașterea lui Eugene Ionesco. Și poate 103 zile de cînd nu am mai scris nimic aci. Motive, explicații, regrete, scuze, jaluze – iNOportune. Las loc feliilor de text din scrierile lui EUgen IoNesCo. LecTURĂ utilă!
„Pe la 18 ani, am simţit ceva mai acut nevoia de a-l găsi pe Dumnezeu şi m-am dus la un călugăr athonit (tocmai se întorsese de pe muntele Athos). M-am spovedit; mi-a spus: „Hai, spune-mi ce vrei să-mi mărturiseşti?”. „Părinte, am făcut lucruri îngrozitoare”. „Bine, înţeleg, dar asta nu mi se pare prea grav”. Am stăruit să i le spun. A zis: „Bine, o să te ascult, dar înainte de a-mi mărturisi ce ai făcut, spune-mi dacă ai credinţă”. Tocmai asta nu ştiu şi aş fi vrut să aflu”. „Vezi, ăsta-i lucrul cel mai important; că vei fi făcut cine ştie ce, că vei fi omorât ori vei fi comis un incest or vei fi furat, astea-s treburi lumeşti, n-au însemnătate; trebuie să crezi, asta-i tot.” (Antidoturi) 

“Mi-e mai uşor să cred că Dumnezeu există decât să cred că nu există […] Creatorul, care ne-a dat o înţelegere mai mult decât limitată, cere pentru moment, adică pentru toată durata lumii, să avem încredere şi să aşteptăm […] poate nu ne aflăm aici fără motiv, poate că suntem o experienţă unică? […] Poate că suntem o miză. În acest caz, dacă nu avem un destin mundan, istoric, avem un destin metafizic. Acesta ar fi mult mai glorios. În acest caz, să acceptăm cu demnitate să existăm.”  (Le Quotidien de Paris, iunie 1978)

 

„…moartea mai multor prieteni ai mei m-a pus în faţa adevăratei realităţi: nonrealitate.”  (Sub semnul întrebării)

“Ceea ce nu ne-au dat arta, muzica şi literatura ne va oferi politica, cred mulţi oameni. Ea nu ar face, în realitate, ea nu face decît să desăvarşească sfaşierea umanităţii. (…) Acţiunea pare să fie determinată de setea de putere, dar setea de putere este paranoică. In toate părţile lumii, cei nebuni de putere impun deja sutelor de milioane de oameni constrangeri şi sclavie. Zeci de milioane de fiinţe sunt ameninţate in existenţa lor dacă nu adoptă credinţa, adică erezia sau ceea ce se numeşte ideologie, impusă de tirani şi dictatori.”( Discurs ținut la Salzburg, 1972, publicat ulterior în culegerea de eseuri Sub semnul întrebării)

(Rinocerii) „fără indoială o piesă impotriva isteriilor colective şi a epidemiilor ce se ascund sub acoperirea raţiunii şi a ideilor, dar care nu sunt mai puţin nişte grave boli colective, pentru care ideologiile nu sunt decat alibiuri.” (Note şi contranote)

„Mă simţeam nefericit din cauza ziarelor. Pe toată planeta nu erau decat asasinate in mase, revolte, anarhie şi tiranie, pană la urmă, mă simt ursuz aproape tot timpul. Poate că am citit prea multe ziare. N-am să le mai citesc…” (Însinguratul)